Primaria Comunei Bilciuresti

Bilciurești este o comună în județul Dâmbovița, Muntenia, România, formată din satele Bilciurești (reședința) și Suseni-Socetu. Se află , la 49 km de București, pe drumul spre Târgoviște, via Buftea.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Bilciurești era reședința plășii Ialomița din județul Dâmbovița, și era formată din cătunele Bilciurești, Socetu și Frecăței, cu 2000 de locuitori. În comună funcționau o moară cu aburi, două biserici, o școală de băieți cu 55–70 de elevi și una de fete, cu 23–40 de eleve. Școala de fete a fost deschisă în 1889, când s-a construit sediul ambelor școli, pe un teren lăsat în acest scop prin testament de către proprietarul Chiriță Vasilescu. În 1925, comuna era în continuare reședință de plasă, denumită Bilciurești, și avea în compunere satele Chiriac, Suseni și Bilciurești, cu 2600 de locuitori.

În 1950, comuna a trecut la raionul Răcari din regiunea București, din care a făcut parte până în 1968, când a revenit, în componența actuală, la județul Dâmbovița, reînființat.

Demografie

Componența etnică a comunei Bilciurești

Români (95.71%)

Romi (1.42%)

Necunoscută (2.59%)

Altă etnie (0.26%)

Componența confesională a comunei Bilciurești

Ortodocși (90.68%)

Creștini după evanghelie (5.24%)

Necunoscută (2.59%)

Altă religie (1.48%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Bilciurești se ridică la 1.889 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 1.842 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (95,71%), cu o minoritate de romi (1,43%). Pentru 2,59% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (90,68%), cu o minoritate de creștini după evanghelie (5,24%). Pentru 2,59% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.